Drept fiscal

Normele dreptului finanţelor publice, ca orice normă juridică, sun instituite sau recunoscute de stat, şi ca atare obligatorii de respectat îi raporturile dintre subiectele de drept, încălcarea lor atrăgâtu intervenţia forţei de constrângere a statului ,întrucât ne aflăm în sfera de cuprindere a unei ramuri de drep public, drepturile şi obligaţiile participanţilor la un astfel de rapor juridic sunt expres menţionate de lege. Antrenarea forţei de constrângere a statului în cazul încălcării nomelor de drept financiar public se face tot în conformitate cu legea sub forma sancţiunilor de orice fel. în general, normele dreptului finanţelor publice prezintă toate trăsăturile specifice oricărei norme juridice, şi anume: este generală, abstractă, tipică, impersonală şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de cazuri.

Există, totuşi, o serie de excepţii de la regulile enunţate mai sus. Astfel, legile bugetare, prin natura lor, nu prezintă caracterul de generalitate şi cu atât mai puţin pe acela de a beneficia de aplicabilitate nelimitată.

Dimpotrivă legile bugetare, deşi au caracter evaluativ sub aspectul sumelor efective cuprinse în ele, totuşi ele stabilesc sarcini şi obiective de realizat, concrete şi precise. în plus ele sunt valabile doar pentru un singur exerciţiu bugetar (adică un an calendaristic), la împlinirea acestuia, aplicabilitatea lor încetând de drept. Şi caracterul impersonal al normei de drept tinanciar public, în unele cazuri prezintă excepţii, dar de cele mai multe ori dispoziţia legală nu devine doar impersonală, ci îşi pierde cu totul caracterul normativ, devenind o dispoziţie individuală.

In cele mai multe cazuri normele dreptului finanţelor publice au caracter imperativ şi onerativ mai ales în sfera fiscalităţii, dar în sfera răspunderii juridice şi cu precădere a evaziunii fiscale ele sunt imperativ-prohibitive.

Luând în considerare toate aspectele prezentate, putem defini normele dreptului finanţelor publice ca fiind acea categorie a normelor juridice ce au un obiect de reglementare specific, care se referă la drepturile şi obligaţiile participanţilor la raporturile de drept al finanţelor publice şi care prescriu conduita acestora în procesul de formare, administrare, utilizare şi control asupra banului public, respectarea lor fiind garantată prin forţa de constrângere a statului.

In ceea ce priveşte structura logico-juridică a normelor de drept al finanţelor publice trebuie arătat că ele prezintă unele particularităţi. Astfel, dispoziţiile acestor norme descriu reguli de conduită de o natură aparte ce ţin de specificul activităţilor pe care le reglementează. Sancţiunile pot ţine şi de esenţa altor ramuri de drept, cum ar fi închisoarea sau amenda, dar există, la ora actuală, şi sancţiuni specifice, cum ar fi penalităţile de întârziere.

O precizare importantă se referă la faptul că Bugetul de Stat sau Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat nu sunt norme juridice în sens formal, întrucât nu cuprind sancţiuni. Forţa juridică necesară aplicării lor este dată de legile de adoptare a acestor bugete, ele însele neavând nici măcar caracterul de normă de conduită în doctrina dreptului.

Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Din aceste raporturi rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

■ dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanţe fiscale principale;
■ dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii
■ In măsura în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Prin obligaţii fiscale ale contribuabililor şi plătitorilor se înţelege:

■ obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
■ obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
■ obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
■ obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
■ obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
■ orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.

Subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.

Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale. Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în cod organe fiscale.